Broscutza verde de copac

Broscuta verde de copac este un animalut dragalas si mai ales avea un tipar simplu, astfel incat sa nu decupez juma de an si sa lipesc alta jumatate. Da, v-ati prins, cu entuziasmul stau bine, cu timpul, mai rau...

Tiparul l-am descarcat de pe Canon Creative Park, un site minunat, unde puteti gasi o multime de lucruri interesante. E adevarat ca sunt destul de complicate, mai mult pentru adulti pasionati, dar am gasit si cateva pentru copii, o sa robotesc si de pe-acolo cate ceva sa va aratam.

Intentionez sa fac mai multe animalute, iar cu prima pagina din instructiuni voi face si niste planse A5 unde sa lipesc imagini cu animalutele ca sa le putem rasfoi ca pe o carticica. Idei multe, timp putin... din pacate

Esti cumva mamica mea?

I-am cumparat mai deunazi Gargaritzei inca doua carticele si m-am gandit sa vi le arat si voua pentru ca noi le iubim foarte mult. Sunt din seria "Esti cumva mamica mea?", au niste desene extraordinar de frumoase (spre deosebire de o doamna tare draga mie :-), eu prefer carticelele cu desene), au text putin dar relevant pentru deosebirile dintre animalute, sunt usor decupate in forma de cerc pentru ca au si un petec de blanita care poate fi pipait.

Bine, la nevoie se poate juca si "cucu-bau" cu ele, lucru care la noi se intampla destul de des, cartea sfarseste prin a fi pusa pe fata (in timp ce infanta sta pe oala - oala e oricum locul preferat pentru lectura, deh, fata lu' mama). Deasemenea, botul pisicii (noastre) intra la fix in gaura pe unde cica ar trebui sa pipai blanita bobocelului/tigrisorului (transformat la noi in pisicuta). Mustatile lui Pisi Mic devin astfel direct accesibile si mare prilej de niohaiala.
Cartile sunt scoase de Editura Gama si se gasesc si on-line. Have fun!

despre traditii sau batutul halvitzei

Sunt abonata la newsletter-ul babycenter, saptamanal primesc un mail cu cateva linkuri despre copii, despre evolutia lor, etc. Saptamanile trecute am primit unul care avea o mica trimitere in subsol refertoare la traditiile, obiceiurile din familia noastra pe care le perpetuam, pe care le transmitem copiilor, obiceiuri de care isi aduc aminte cu placere apoi toata viata.

Mi-am amintit astfel cu mare drag de obiceiul unic al familiei mele, prilejuit de Lasata Secului: Bátaia halvitzei. Am intrebat-o de multe ori pe mama (sustinatoarea lui) de unde provine si de ce numai noi facem asta, dar n-a stiut sa-mi zica. Mi-a povestit doar ca si la ei in casa, parintii si cei patru frati, faceau asta in copilarie.

In ce consta distractia: in sambata dinainte de Lasata Secului (intrarea in Postul Pastelui), mama cumpara cantitati industriale de halvita, basmalute ieftine si invita toti copiii din bloc la bataia halvitei (la noi acasa). Dintr-un kil de halvita tata pritocea o bila pe care o lega cu sfoara, noi eram legati cu mainile la spate, primeam basmalutele pe cap ca sa nu ne naclaim pletele si, in timp ce tata invartea cu spor bila de halvita (cocotat pe un scaun, mama zice ca traditional trebuia legata de lustra dar noi aveam o pretiozitate cu cristaluri care era big no-no :-) ), iar noi incercam s-o prindem si sa muscam cat mai mult din ea. Trebuia sa fii iute, puteai sa-ti alegi si un partener ca sa ataci bila impreuna cu colegu' din directii diferite pen' ca daca incercai singur iti fugea biloiu din bot. Ne porceam total, parintii se tavaleau pe jos de ras, se faceau aliante, se infiripau amoruri daca-ti alegeai un partener baiat... de-ale copilariei... La sfarsit toata lumea pleca cu o portie zdravana de halva la pachet (ca poate n-apucai sa musti din gogoloi pe saturate) si abia asteptau sa vina Lasata Secului si anul urmator...

Si m-am gandit ca trebuie sa avem si noi, eu si Garga, traditii din astea frumoase, unice, de care sa-si aduca aminte toata viata cu drag. Am inceput deja sa ma gandesc la ele, vreau saptamanile viitoare sa facem o Duminica a dovlecilor, poate chiar de Halloween/Ziua Tuturor Sfintilor sau Luminatie cum ii zice in Ardeal. Sa fie simplu, sa scobim dovleci (de care are buni din belsug - se vad in poza de la inceputul postului) si poate chiar verisorii mai mari sa faca o placinta rapida de dovleac din miezul scobit. Stiu ca nu-i nimic original in asta dar ar trebui sa ne distram, nu?

Ma mai gandesc intre timp si la traditii de Craciun, de Paste si alte obiceiuri fara nicio ocazie...

Fetele picteaza...

Nancy are o noua prietena, foarte buna prietena, Stefania. Stefania ('tef in limba gargariceasca) are 11 ani, e clasa a V-a si-si doreste din tot sufletul "o fratioara", lucru care n-are cum sa se mai intample din motiv de mama super ocupata care si-asa a abandonat-o la bunici...

Deci Stef sta cu noi pe acelasi palier, de cum iesim pe usa fi'mea se duce glont la usa ei, bate cu palmele deschise si striga "tef, tef", pana se indura Stefi si-i deschide :-))). De doua saptamani deja Stef e cu noi mai tot timpul, se dau impreuna pe tobogane, leagane, se plimba, trag cainii de coada, deja si mananca impreuna, inca putin si se muta la noi Stefi :-))).

Acum vreo luna am gasit si am cumparat culori pentru pictat cu degetele, in ideea ca poate candva, o sa am chef sa pictez cu Garga. Si i-am povestit si Stefaniei care instant a zis ca vrea si ea si de-o luna nu mai scapam... Asa ca am mai cumparat un sortulet de plastic si pentru Stef, le-am adus de la munca un banner ca sa nu ne incurcam cu hartie, le-am cumparat si un set de trafaleti mici si duminica am purces la pictura.

S-au distrat fetele total, cred ca vreo ora a durat toata distractia, am aterizat tustrele direct in cada dupa ce am terminat (porceala) dar a fost simpatic. Evident ca de la degete au trecut la trafaleti, apoi la picioare, apoi la toate jucariile din casa, noroc ca-s lavabile culorile ca pana si nasul pisicii avea un punct vernil :-))) Dar sa lasam pozele sa vorbeasca...

Doar ce-am inceput, ma prind bine culorile astea, nu?

Mi-am tras si un trafalet mic...

Stefi incearca sa ma tina departe de pictura ei dar nu-i merge cu mine

Micul artist, nu degeaba a ales pensula la motz...

Am o multime de treaba, se vede, nu?

Porceala colectiva

Cand n-au mai fost de-ajuns mainile s-a trecut la picioare

Au avut ceva treaba fetele, dupa cum se vede

Jucariile transformate in sabloane, forme, recipiente...

Operatiunea "Olitza"

Se implinesc azi 3 saptamani de cand am demarat Operatiunea "Olitza". Parca ar fi trecut mult mai mult, si groaza mea de atunci a fost a altcuiva.

Deci, pe 5 septembrie, cand infanta implinea 1 an, 2 luni si o zi, am aruncat pe fundul delicat prima pereche de chilotzani. Nu din convingere, nu din dorinta de educa ceva ci dintr-o apriga necesitate de a scapa de o dermatita de scutec care nu ne dadea pace de la nastere! Am vizitat n dermatologi, doctori, moase, vraci, am epuizat toate solutiile, cremele cosmetice, dermato-cosmetice, medicamentele, tincturile, you name it, we tried it... Cel mai horror diagnostic fu cel de "pseudopsoriazis eritematos", care a pus si capac. Deja dermatita se transformase in intertrigo, cu rani, cu cupil care nu mai putea nici sa puna un picior in fata celuilalt de durere. Asa ca am purces la un research pe net si... vestea a cazut ca un trasnet: singurul tratament pe termen lung era renuntarea la scutece.

Am simtit ca pica cerul pe mine, eu, care dinainte de nastere am sustinut cu tarie ca nu trebuie fortat copilul in deprinderea curateniei, ca la varste mici e dresaj, bla, bla, cunoasteti filozofia, ati auzit de Freud, bla, bla, bla... Uff, si tocmai mie sa mi se intample... Dar asta e, am informat-o pe Mamaie ca de azi (5 septembrie) nu mai purtam pampi (ziua), saraca femeie era sa lesine instant, si am iesit pe usa. Evident ca le-am gasit tot cu pampi cand am revenit de la serviciu, plus depresia adiacenta si textul "Moni, nu am putut..." Dar aveam io concediu 2 saptamani deci am purces... bezmetic, fara niciun gand, doar cu o groaza teribila, m-am tormentat vreo 2 zile, am spalat milioane de perechi de chiloti-sosete-pantaloni, am imprumutat o olita, am mai cumparat doua ca prima nu-i era Gargaritzei pe plac, am intors netu cu susu-n jos, am rupt usa la Mothercare si i-am cumparat trainer panties si ...up we went

Noroc ca m-am plans fetelor pe forum (DC), si am primit sfaturi bune si mai ales un umar pe care sa bocesc, plus un link nepretuit catre forumul attachementparenting.ro . Acolo am aflat despre Elimination Communication, am mancat paginile, am aglutinat informatia si mi-am facut un plan de atac, mi-am revizuit atitudinea, mi-am calmat creierii, i-am explicat Gargaritzei ca de azi suntem calme, si ca, in primul rand, scopul nostru a fost deja atins: nu mai purtam pampi ziua. Restul sunt detalii... Asa ca am lasat copilul sa pisuleasca la liber, am descoperit cu incantare ca am masina de spalat desteapta, are un program de 30 de minute, numai bun pentru pantalonasi pisuliti... Singurele repere cu care am plecat era ca facea pipi imediat dupa ce se trezea din somn, asa ca am scos dupa doua zile si pampi de la somnul de amiaza si niciodata, dar absolut niciodata nu a udat patul la somnul de pranz.

Am observat ca Nancy deja putea tine pipi cam 2-3 ore, ca face kk o data pe zi, dimineata (de regula, dar mai avem si exceptii of course, exceptii pentru care nu se supara nimeni), am constatat ca nu-i place sa faca decat pe olita ei si obligatoriu tre' sa fie si Pisi-Mic cu noi (altfel e de rau). Apa susurand la robinet ajuta (cel putin la inceput).

A fost greu la inceput, i-am rasturnat copilului toate conditionarile cu care fusese obisnuit, a intrat evident in greva foamei, abia a ciugulit cate ceva primele doua zile, de revolta, apoi s-a obisnuit. Acum deja intelege ce face, a invatat sa zica si ca-ca, desi nu cred ca asociaza inca cuvantul cu actiunea (dar poate o subestimez, cum mi se mai intampla). Simte cand face pipi, imi arata si e foarte madra, pentru ca invariabil primeste laude, desi primeste si numai pentru ca sta pe oala, chiar daca nu face, dar daca face e cu super-bonus, cu ritual, golim impreuna oala la buda, tragem apa, lasam capacul si batem de doua ori victorioase in el ca sa stie cumatra buda ca ne-am terminat treaba :-))). Nu o cert absolut niciodata pentru accidente. Ii spun doar ca a facut pipi/kk si ca trebuie sa mergem sa o spal, sa schimbam hainutele si atat.

Avem zile si zile, zile cand nu avem niciun accident si zile cand pisulim la greu pe delaturi. Zilele "accidentate" sunt cel mai adesea din vina mea. Daca eu sunt obosita, sau in general am o atitudine neconstructiva fata de proces, alea sunt zile ratate. De fiecare data trebuie sa fac efortul de a-mi reaminti ca scopul nostru a fost atins. Dermatita a disparut complet din primele 5 zile, mai sunt acum doar vagi cicatrici unde fusese pielea roasa pana la os, si in plus, intregul demers ne-a adus mult mai aproape, fata s-a maturizat considerabil in astea 3 saptamani, cred ca responsabilitatea si respectul pe care i le-am aratat si-au spus cuvantul.

Poate ca aberez, dar pentru noi a fost un mare pas inainte. Si inca un lucru important, daca va hotarati (sau sunteti nevoiti) sa ne calcati pe urme: nu intrebati, afirmati! Nu intrebati copilul "Mami, vine pipi?" ci spuneti "Acum mergem sa faci pipi la olita!", vine bine, nu vine, iarasi bine... si nu abuzati, observati-le ritmurile si nu-i puneti pe oala mai mult timp/mai des decat e necesar, mai bine un pipi in pantaloni decat un cupil pus din juma in juma de ora pe oala!

Acum avem, deci, trei saptamani de antrenament, mergem si in parc fara scutec (cu geanta plina insa de schimburi - inclusiv incaltari - accidents happen), vizitam oala inainte sa iesim, cam dupa 2 ore revenim la cuib, mai facem un pipiloi, si iesim iar afara. Lucrurile merg din ce in ce mai bine iar timpul curge in favoarea noastra :-)))